Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan

Cinstita mutare a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfântă. Iar în această zi se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii şi într-însul – precum scrie în viaţa lui – să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului şi s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormântul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luându-1, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cântări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.